top of page

Grifid Arabella, septembrie 2023

Actualizată în: 29 feb.

"Bună ziua! Ne- am întors de curând din concediu și am vrea sa împărtășim cu voi experiența noastră din acest an.

Am achiziționat un sejur prin Travel Planner, la Hotel Grifid Arabella, din Nisipurile de aur. A fost prima noastră colaborare cu aceasta agenție, dar cu siguranță nu ultima. Apreciem seriozitatea, promptitudinea, amabilitatea agenților, dar și prețul sejurului. Am avut plăcuta surpriza sa primim de la ei un email cu sfaturi utile înainte de începerea concediului.

Revenind la hotel... pot spune că a fost totul la superlativ.

Am ajuns acolo în jurul orei 12.00 și am fost întâmpinați cu o limonada  răcoritoare. Deși regulamentul prevede că doar la ora 15.00 se preda camera, iar prima masa este cina, noi am primit brățările la sosire și am fost invitați la masă. Cartela de acces în camera am primit-o doar după ora 14.30, dar nu a fost o problemă... Ne- am delectat cu o răcoritoare de la pool bar.

Am avut rezervare pentru o camera cu vedere la mare (3+1), dar... Surpriză: am primit un apartament spațios, cu vedere la mare, la etajul 2, cu o priveliște super. Vedeam răsăritul din pat

În ceea ce privește mâncarea, nu avem nimic de reproșat: mâncare bogat diversificată, proaspătă, gustoasă, unele feluri gătite pe loc, cu un stand special pentru bebeluși și copii mici. ( inclusiv lapte praf). Un festin culinar în fiecare zi, la fiecare masă. Zilnic erau preparate din cel puțin 4 feluri de carne ( porc, vita, pui, curcan, rață, diverse tipuri de peste+ fructe de mare). Pe parcursul zilei se serveau diverse gustări delicioase: pizza, cartofi prăjiți, sandvișuri, hot -dog, kebab, fructe. La patiserie serveau și înghețată super gustoasa. Băuturile nu au fost îmbuteliate ( sucuri, apa, vin, bere), dar calitativ superioare celor pe care le- am servit in alți ani la alte hoteluri din Bulgaria. In plus, mini barul din camera era zilnic realimentat cu suc și bere la doza+ apă plată îmbuteliata.

Un mare 10+ pentru întregul personal: amabili, zâmbitori, bine instruiți. Fiecare își făcea treaba impecabil și era mereu pregătit să îți vina în ajutor. Curățenia impecabila, prosoape schimbate zilnic, debarasare rapida la masă... Într-un cuvânt, RESPECT fata de turiști.

Nu am avut niciodată probleme cu șezlongurile, nici la plaja, nici la piscina, indiferent de oră. Apa calda și curată atât la piscinele exterioare cât și la cea interioara. Un plus a fost accesul gratuit la Aqua parc Bolero, cu transport asigurat de hotel.

Cina la restaurantul asiatic și cea de la restaurantul italian ( în sistem a la carte) au necesitat rezervare. Au fost delicioase!

Animatorii au fost ok, cu program atât în timpul zilei ( pentru copii și adulți), cat și seara. Deși au vorbit mai mult în limba franceză, activitățile au fost plăcute și antrenante. Copiii au avut parte de diverse surprize, inclusiv au avut ocazia să pregătească o plăcintă cu brânză, cu specific bulgăresc, în bucătăria hotelului. Seara ne distram pe terasă, cu dans, Karaoke, spectacole de magie sau momente comice.

Așadar, mulțumim Travel Planner și Hotel Grifid Arabella pentru acest concediu minunat, dar și comunității Litoral Bulgaria pentru toate informațiile furnizate!" Irina #grifidarabella



11 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page