top of page

Sol Luna Bay, septembrie 2023

"Buna tuturor!

Am câștigat campania celor de la Travel Planner ( cărora doresc sa le mai mulțumesc odată, cu aceasta ocazie) din luna Iulie, și aș vrea să revin acum și cu un review complet al hotelului unde ne-au trimis : Sol Luna Bay.

Perioada de cazare a fost 8-10 septembrie ( și am prins destul de friguț )

ACCESIBILITATE: Erau care 3 lifturi ( capacitate 6-8 persoane) care veneau destul de des. Deoarece hotelul era pe plaja, ajungeai rapid și ușor peste tot. Terase cu scaune și locuri de relaxare erau din loc in loc, deci și dacă voiai să te oprești la o masa după plaja sau piscina, aveai multe locuri unde puteai sa o faci.

CAMERA: Nu știu cât de recent a fost renovarea, dar mie mi s-a părut super curat și întreținut. Era destul de mare, patul ( și chiar și canapeaua extensibila) erau confortabile, noi am prins rădăcini în ele  Am primit și upgrade la camera cu vedere la mare ( deși eram anunțată inițial de Park view) și am avut și o terasă maare cu vedere la mare și Aqua park.

MÂNCARE ȘI BĂUTURĂ: Pe lângă restaurantul principal (unde era Mic dejun,prânz și cină) mai existau 3 restaurante: Italienesc, Cu specific pescăresc și unul cu specific bulgăresc (terasa de vara - era închisă când am fost noi ). Eu am prins totul proaspăt, se reumpleau tăvițele de mâncare rapid, erau feluri gătite și în fața noastră. Există și Baby Corner, cu borcănele de bebeluși, Healthy corner, cu mâncare fara Gluten, la aburi, etc, Fântână de ciocolata, înghețată ambalata!!!  La restaurantul italian erau fix preparate specifice, paste, lasagna, mozzarella, pizza etc. Pe lângă, erau și snack bars peste tot,cu mici gustări ( inele de calamar, chifteluțe, răcituri, fursecuri etc).

ACTIVITĂȚI: 3 piscine : exterioara mare, interioara mica și piscina pentru copii. Aqua park lângă hotel, cu 2 piscine și acolo. Locuri de joaca pentru copii, kids club ( nu am intrat, am văzut pozele doar), un mic sit istoric, un buncăr din Al doilea război mondial ( cu lucruri puse la dispoziție pentru poze > ). Era animație in lobby bar, animație și program la piscină. Biliard, PlayStation contra cost ( astea 2 fiind disponibile doar cu niste fise care se puteau platii doar in cash ),Ping pong. Ce m-a impresionat în schimb e că aveau muuuulte magazine în hotel, la primul etaj, cu prețuri chiar umane. Inclusiv un mini market era.

PARCARE: Păzită cu gard și paznic, amenajata ok, doar 10 lv pe zi.

AMPLASAMENT: Hotelul se afla fix pe plajă, în stațiunea Obzor. Dar destul de departe de stațiune. Contracarează faptul că sunt departe prin magazinele pe care le au în interior.

Per total am fost mulțumiți, un hotel maare și bine pus la punct, cu personal ok.

Am poze și filmări cu TOT deci va stau la dispoziție în comentarii daca aveți întrebări

Găsiți aici și un clip video unde am adăugat o parte din filmările cele mai relevante : https://vm.tiktok.com/ZGJ7NPvkc/" Gloria #sollunabay



35 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page