top of page

Wave Resort, mai 2023

"Prima zi la Wave Resort 

Ok… plecam de acasă (Borsa, Maramures) 3 adulți si un copil de aproape 2 anișori (sotul, eu, copilul si mama mea). Conștienți fiind ca drumul va fi destul de lung, asteptarile noastre despre hotel erau destul de mari (însă eram cumva în dubii, făcând comparatie cu un resort din Turcia la care fusesem anul trecut, cu recenzii ft bune, unde noua nu ne-a plăcut DELOC). Am hotarat sa facem un popas la Agigea, unde in seara respectiva am luat masa la Pescaria lui Matei (recomand) si ne-am cazat la Mav Boutique.

A doua zi dimineață (in jurul orei 08:30) am plecat spre Wave. Ok, noua drumul ni s-a părut cam lung (fiind si cu un copilas mic) si cumva tot drumul pana la Wave regretam ca nu am luat mai aproape (gen Grifid Encanto, unde mai fusesem).

Intr-un final, in jurul orei 13:00 ajungem la hotel , unde drumul de acces ne cam sperie (nu e deloc intretinut, e mai mult o uliță). Parcarea plina a hotelului ne da totusi sperante. Ajungem la receptie, predam actele pentru cazare, unde cerem daca se poate camere aproape una de cealalta si cu vedere spre interiorul hotelului (in Turcia primisem camere una in corpul A si una in corpul B ). Doamna de la receptie ne spune ca hotelul este plin si ca nu s-a mentionat pe rezervare ca vrem camerele asa. Daaaar, peste cateva minute ni se spune ca avem camere una langa cealalta, primim bratarile si liberi la cazare.

Ajungem in camera. Mare, spatioasa (a noastra cu pat dublu si un pat single, patutul pentru copilas deja in camera). Camera single parca mai spatioasa decat cea dubla (cu 2 paturi single). Ce pot spune despre camere? Foarte curate, design modern, spatioase dupa cum am mai spus. Fiind dimineata pot mentiona ca patul si pernele sunt extrem de comfortabile, te scufunzi in ele. In camere veti gasi prosoape, papuci de casa, sampon, gel de dus, uscator, balsam de par, lotiune de corp, aparat de cafea Nespresso cu capsule, plicuri de ceai, fierbator. Doar halate nu sunt. Mini-barul e dotat cu doze de cola, apa plata, 2 napolitane, 2 doze de bere, 2 sucuri pentru copii. Balconul e foarte spatios (destul de sigur pentru copilasi, cu balustrada din sticla, pe care nu se pot catara daca le trece asta prin minte), dotat cu 1 masa si 2 scaune, usa balconului are si plasa pentru insecte in caz ca vrei sa lasi deschis, iar dupa aceea sa nu te manance tantarii.

Ne uitam pe ceas, ora 13:30, mai aveam timp o jumatate de ora sa mergem sa mancam ceva, ceea ce am si facut. Pranzul a fost mai pe viteza, am luat cam ce-am vazut din prima fara sa exploram prea mult, dar pot spune ca toata mancarea are gust (nu ca in Turcia unde era multa, fara gust, nu se deosebea niciun preparat unul fata de celalalt). Destul de diversificata, nu poti ramane flamand, oricat de pretentios ai fi tot gasesti ce sa mananci. Sucuri (la dozator), vin pus in sticle (sotul spune ca e un vin destul de bun), cafea foarte ok. Cina la fel, mancare de toate felurile si foarte gustoasa.

In restul timpului la Bistro vei gasi sandwich-uri, biscuiti, prajiturele, mezeluri, branzeturi, ceva sa ciugulesti daca ti-e foame intre mese.

Dupa cina, in jurul orei 20:00 in Lobby incepe discoteca pentru copilasi (foarte fain), animatori foarte draguti, prietenosi si copilasii se distreaza pe cinste.

Ora 21:30 vine cu un spectacol de dansuri traditionale bulgaresti (la fel, foarte fain, un vibe bun)

Acum micul-dejun. Foarte diversificat, de la produse de patiserie, la ochiuri, omleta, bacon, crenvursti, mezeluri, salate, compoturi, dulcețuri, clatite, gaufre, budinca de chia, lapte de ovaz/migdale, fructe proaspete, fructe uscate, alune, seminte, cereale, ovaz. Nu ai cum sa nu găsești ceva pe placul tău. Inclusiv smoothie pe care ti-l face pe loc. Nu ai ce sa iti doresti si sa nu găsești.

Pana acum nu pot reproșa nimic hotelului, totul e superb, staff-ul super prietenos (compar iar cu Turcia unde nu te baga nimeni in seama fără tips, erau plictisiți, scârbiți parca, mereu cu privirile acelea urate). In schimb aici de la recepționer pana la femeile de servici toata lumea iti zambeste (nu doar ca protocol, un zambet sincer), o atmosfera atat de faina, te simti extrem de bine. Majoritatea angajatilor vorbesc engleza foarte bine.

Piscina interioara incalzita, inseamna apa de vara (nu e foarte calda, si nici sa ingheti… e ok pentru ca e cald in incapere). La fel si cele 2 piscine incalzite de afara, sa nu va așteptați la 60 de grade.

Saunele foarte faine, una cu plante la 50 de grade, una cu abur la 45 de grade si inca una uscata la 90-95 de grade.

Deocamdată nu regretam cei 900 de km parcurși pana aici.

Dacă aveți întrebări specifice, a căror răspunsuri eu nu le-am cuprins aici, le puteți lăsa în comentarii." Adelina #waveresort



4 afișări
bottom of page