top of page

Nessebar

"Marea ne conduce starile cu o voința care nu poate fi contrazisa. Marea ne poate hipnotiza. Natura, in general, poate avea acest efect." Henrik Ibsen

Despre statiune...

Despre Nessebar

Nesebar (in bulgara Несебър) este un oras si statiune turistica in regiunea Burgas din Bulgaria, situat la circa 35 km nord de Burgas. Este amplasat pe o peninsula lunga de 850 m si lata de 350 m, in care se ajunge printr-un istm. In timpul existentei sale indelungate, si-a pierdut 1/3 din teritoriu, fiind acoperit de mare. Sub apa, la 80 de metri distanta de tarm, inca se pot vedea ramasitele zidurilor fortaretei. In prezent se afla conservat doar zidul de vest cu poarta, care apara orasul de continent.

Albena Litoral Bulgaria

Nessebar este o peninsula cu istorie veche care se afla in patrimoniul UNESCO. Astfel, o vacanta in Bulgaria aduce toate beneficiile unei statiuni pe litoral, dar si educativ putand vizita drept obiectiv turistic reminescentele uneia dintre cele mai vechi asezari din Europa. Este recomandata pentru petrecerea unui sejur relaxant si linistit, intr-o atmosfera romantica. Istoria sa depaseste 9000 de ani. Desi nu este o statiune foarte mica, in Nessebar nu sunt foarte multe variante de cazare. Consultati variantele de cazare la hotelurile propuse si consultati-ne in cazul in care doriti mai multe detalii. Pentru cei care doresc mai multa distractie decat poate oferi Nessebar, va reamintim ca la numai 3 km se afla statiunea Sunny Beach in care distractia este maxima si viata de noapte este foarte activa. Atractii turistice:​
Biserica Sfantul Stefan  - Una dintre cele 100 de atractii turistice ale Bulgariei, inclusa si in lista patrimoniului arhitectural si istoric mondial UNESCO, este reprezentata de Biserica Sf. Stefan, cunoscuta astazi ca si noua resedinta episcopala. Beneficiind de un acoperis din lemn, biserica este construita din piatra si caramida

Datorita mixturii de piatra si caramida ce creaza un efect plin de culoare, biserica reprezinta un exemplu elocvent al stilului arhitectural ornamental. Primele picturi ale biserici dateaza din anul 1599, an inscriptionat deaupra usii sudice ale naosului de catre un donator al acesteia. Biserica Sf. Stefan a ajuns sa gazduiasca aproximativ 260 de picturi murale, astfel a ajuns sa reprezinte unul dintre cele mai importante monumente ale patrimoniului cultural bulgar.
Biserica Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril - Ridicata intre secolele XIII-XIV in partea veche a orasului Nessebar, pe o suprafata lunga de 13,9 m si lata de 5,3 m. Asemenea arhitecturii religioase medievale specifice orasului Nessebar, Biserica Arhanghelilor Mihail si Gravil se mandreste cu decoratiuni externe realizate in stilul caracteristic. Arcadele erau scoase in evidenta prin cele trei randuri de placi cu sticla verde, spatiile dintre acestea fiind umplute cu blocuri de piatra mici si cateva caramizi dispuse asemenea unei table de sah, in carouri. Aceasta a fost partial distrusa, nu poate fi vizitata la interior, insa peretii acesteia inca stau in picioare si pot fi admirati de la exterior. 
Basilica Maicii Domnului - In partea nordica se gasesc ruinele Basilicii Maicii Domnului, o biserica dedicata Preasfintei Fecioare Maria, construita in secolul al VI-lea d.H. Basilica Maicii Domnului se intinde de-a lungul a 28 m si avea o latime de 18 m. Conform unor surse neoficiale, aceasta a fost distrusa in mare parte in urma unui cutremur, cand partea sa nordica si cea centrala, s-au scufundat in mare. Insa, in urma sapaturilor arheologice si a studiilor realizate inca din anul 1920, basilica a inceput sa fie partial restaurata.
Biserica Sfantul Tudor - Azezata pe o suprafata lunga de 8,70 m si lata de 4,15 m, Biserica Sf. Tudor a fost construita in secolul al XIII-lea, singurele parti conservate din acea perioada fiind fatada nordica si cea vestica. Astazi, Biserica Sfantul Tudor gazduieste o galerie de arta.
Muzeul de Arheologie - Una dintre cele mai importante atractii ale orasului Nessebar o reprezinta Muzeul de Arheologie, ce pastreaza istoria milenara a orasului si o prezinta turistilor intr-o maniera moderna si destul de atractiva. Prima sala de expozitie, numita „ Mesembria si tracii”, afiseaza relicve din viata de zi cu zi a tracilor, cum sunt vasele de ceramica gravate cu ornamente din perioada secolelor IX-VI i.H.. Cea de-a doua expoztie prezinta patru vase de bronz extrem de rare. Tot aici se mai pot observa si o serie de statui inchinate divinitatilor: o bucata din statuia zeului Apollo, bustul lui Heracles si statuia lui Tyche, zeita norocului, care dateaza inca din secolul al IV-lea i.H.  Cea mai impresionanta camera a muzeului este cea in care sunt expuse o serie de icoane pictate, printre care si icoanele Sfantului Nicolae si a Fecioarei Maria, realizate in secolul al XIII-lea.
Vechea Resedinta Episcopala Sfanta Sofia - A fost intemeiata intre secolele IV-V d. H., fiind dominata de arta bizantina timpurie, dar aspectul sau actual dateaza din secolul al IX-lea, cand a fost reconstruita.  Biserica se intindea pe o suprafata lunga de 25 de metri si lata de 22 de metri. Biserica Sf. Sofia a fost abandonata in secolul al XVIII-lea, si este cea mai mare biserica din Nessebar a carei structura de la suprafata s-a pastrat pana astazi.
Biserica Baptista Sfantul Ioan - Reprezinta tipul de tranzitie de la basilica crestina timpurie la cea medievala in forma de cruce. Exteriorul bisericii este destul de simplu, lipsit de nise decorative sau placi de ceramica, caramizile fiind utilizate ca element decorativ doar la intrare. Astazi, Biserica Baptista Sf. Ioan gazduieste un mic muzeu de arta.
Muzeul Etnografic - Muzeul Etnografic detine expozitii care se refera la modul de viata al locuitorilor, dar prezinta si costumele populare si cele mai importante obiceiuri si sarbatori ale acestora.
Moara de vant din Nessebar - Este considerata a fi un simbol al orasului si este imposibil de ratat atunci cand intri pe pod, inspre partea veche de oras. Podul poate fi traversat rapid cu masina, insa si pe jos in aproximativ 10 minute. Moara din Nessebar a fost ridicata pe 3 etaje, in perioada Renasterii. 
Amfiteatrul din Nessebar - Construit cu multe secole in urma, fiind renovat, este locul in care, pe timp de vara, poti participa la un concert sau la alt eveniment. 
Zidurile vechii cetati din Nessebar - Pot fi observate tot la intrarea in oras, se intind pe o lungime de aproximativ 100 de metri, iar in unele locuri ating inca inaltimea de 8 metri. Seara, zidurile sunt luminate, alaturi de multe alte obiective istorice, asadar ai toate sansele sa te bucuri de o experienta interesanta si daca alegi sa vizitezi orasul Nessebar dupa lasarea serii.

Trasee recomandate...


Complexul de Bai Bizantine -  Situat in partea cea mai joasa a coastei de vest a peninsulei orasului Nessebar, la nord-est de Biserica Baptista Sf. Ioan, Complexul de Bai Bizantine a luat nastere in secolul al VI-lea, in timpul domniei imparatului Iustinian I cel Mare (527-565). Baile erau alimentate cu apa printr-un sistem de canalizare subteran, din partea vestica a cladirii. Cealalta treime a complexului de bai se afla ingropata sub strazile si casele construite in apropiere. Peretii cladirii ating in unele locuri inaltimi de 3m si sunt construiti in piatra si caramida, randurile acestora fiind in alternanta, acoperiti apoi cu dale de marmura. Se remarca aici holul central, destul de impunator, cu cele patru coloane masive de marmura care sprijina cupola in forma de cruce. Podeaua era si ea pavata cu marmura. Baile au functionat pana la sfarsitul secolului al VIII-lea, cand au fost distruse de bulgarul Khan Krum, care a cucerit orasul Nessebar in anul 812. Complexul de bai bizantine a fost partial conservat si restaurat.

Fotografii...

bottom of page