top of page

HVD Miramar, august 2023

"Bună ziua!!!

Vin și eu aici cu o recenzie privind HVD Club Hotel Miramar Obzor 

Am fost cazati 6 nopți la acest hotel, am ajuns la hotel în jurul orei 15, moment în care check in-ul și cartela s-a primit rapid, camera mare, spațioasă, curata. Așternuturile se schimba la câteva zile, prosoapele dacă sunt lăsate jos, la fel, se schimba fără probleme, mini-barul se reumple zilnic, aparatul de cafea ne-a fost de ajutor, cafeaua gustoasa lavazza atat în camera (capsule), cât și în resort.curatenie în camera s-a făcut zilnic. Camera cu vedere laterala, etaj 4, peisaj minunat.

Mâncarea proaspătă și diversificata, coltul pentru bebeluși a ajutat mult, salatele proaspete și gustoase, fructe diversificate, carnea gătită pe loc foarte variata, garnituri și alte feluri de mâncare multe și gustoase atât în Main Restaurant cât și în Snack Bar.

În Snack Bar aveai mâncare non stop cu excepția 17-18, de aici și ultra all inclusive, se făceau niște plăcinte turcești numite "gozleme" umplute cu brânză, cașcaval sau carne, foarte gustoase și se făceau live între 15-16.45.

Noi nu am mers sa servim prânzul pentru ca era la snack Bar restaurant, mâncare foarte variata, și serveau acolo când ni se făcea foame. Prânz am mai servit și pe Restaurantul a la carte, Nava, foarte gustos totul. Ce ne-a plăcut cel mai mult dintre cele 3 restaurante a la carte, Restaurantul Blue servea micul dejun pana în ora 11 și prânzul pana în 15, asa ca am profitat și nu ne-am trezit devreme, mergând sus la etajul 6 pentru mic dejun, peisaj superb, servire ireproșabilă. Tot în Restaurantul Blue am avut cina într-o seara, servirea nota 10, mâncarea foarte gustoasa iar personalul foarte atent și cu zâmbetul pe buze.

Am avut sâmbătă seara, seara de gala, cred ca se numește, în care au fost multe variante de sushi, peste, creveți. Iar sâmbătă a fost și o petrecere pe plaja cu un spectacol și bufet mare cu fructe și dulciuri. La prăjituri nu excelează, sincer nu ne-au dau pe spate, mai gustoase în Turcia dar au fost variate, în schimb înghețată foarte bună, gogoșile și popcornul la fel.

Barurile sunt 4, unul la snack Bar, unul la piscine, unul în lobby și unul la etaj unde se țineau serile de divertisment. La capitolul divertisment nu sunt atât de profi, s-ar putea îmbunătăți, noua ne-a plăcut mult echipa de la Dit Evrika anul trecut din Sunny Beach. Seara era muzica live la piscina, drăguț.

Șezlonguri am găsit tot timpul și la mare și la piscine, într-adevăr se ocupa cu prosoape și lucruri dar tot am găsit, personalul mai verifică și unde se vede ocupat îl eliberează, prosoape am primit zilnic pe baza de carduri.

Pe total un hotel de 4* la nivelul de 4*, curat, mâncare și băuturi diversificate, cocktailuri bune, ne-am întoarce cu siguranță la acest hotel și recomandam cu căldură!!!" Luminița #hvdmiramar



31 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page